POVESTE DE CRĂCIUN - Christmas story - RACONTO DI NATALE

-          Fratele se înveșmântă cu mantia cea blândă a povestitorului şi începu.

„ În acel ţinut era un om cu numele Giovanni, cu nume bun şi respectat în părţile lui, căci preţuia mai mult frumusețea sufletului decât pe cea a trupului. Cu aproape două săptămâni înainte de sărbătoarea Naşterii Domnului, fericitul Francisc, aşa cum făcea deseori, l-a chemat la el şi i-a zis: „Dacă vrei să celebrăm la Greccio Naşterea lui Isus, du-te înainte şi pregăteşte ceea ce îţi spun: aş vrea să-l reprezint pe Pruncul născut la Betleem şi  să văd cu ochii mei greutăţile în care se afla din cauza lipsei lucrurilor necesare pentru un nou-născut, cum a fost aşezat într-o iesle şi cum dormea pe fân înconjurat de animale. Prietenul fidel şi devotat, după ce l-a ascultat, s-a dus în grabă să pregătească la locul stabilit toate cele necesare, conform planului pe care i l-a propus Sfântul.

Zilele se scurgeau odată cu apa micului izvoraș ce străbătea satul lor, din care se adăpau animalele, iar oamenii îşi potoleau setea trupului şi a sufletului. Ziua bucuriei, a veseliei, dar mai ales ziua aducerii de mulţumire era de acum aproape. Sunt convocaţi fraţi din diferite părţi, prieteni şi binefăcători, cu toții într-un duh; bărbaţi şi femei în sărbătoare sosesc din toată regiunea, aducând fiecare după posibilitățile sale, lumânări şi torţe pentru a lumina acea noapte, în care s-a aprins în cer cu strălucire Steaua care a luminat toate zilele şi timpurile. La sfârșit soseşte Francisc: vede că totul este pregătit conform dorinţei lui, şi radiază de bucurie. Acum se aranjează ieslea, se pune fân în ea şi sunt aduse: văcuţa, măgarul - fratele Martin făcu o scurtă pauză, pentru a-și trage duhul şi pentru a lua pulsul adunării; văzând că toţi erau ochi şi urechi, reluă povestioara - în acea scenă emoţionantă strălucea simplitatea evanghelică, era lăudată sărăcia şi recomandată umilinţa. Greccio a devenit ca un nou Betleem.

Francisc voia ca în ziua aceasta cei săraci, cerșetorii, copiii să fie săturaţi de cei bogaţi, iar boii şi măgarii să primească o porţie de hrană şi de fân mai mare ca de obicei. „Dacă voi putea vorbi cu împăratul – spunea – îl voi ruga să emită un edict general, ca toţi aceia care pot, să împrăştie pe drumuri grâu şi tot felul de cereale, astfel încât, într-o zi atât de solemnă, păsările şi în mod special surioarele ciocârlii să aibă hrană din belşug”.Nu se putea gândi fără să plângă la sărăcia în care se afla în acele zile Fecioara săracă.

Francisc avea faţă de Naşterea Domnului o devoţiune mai mare decât faţă de orice altă sărbătoare din timpul anului. Într-adevăr, cu toate că Domnul a înfăptuit mântuirea noastră în alte solemnităţi, Sfîntul Francisc spunea că Isus a început să ne mântuiască încă din ziua naşterii sale. Şi voia ca de Crăciun toţi creştinii să tresalte de bucurie în Dumnezeu, iar datorită iubirii lui, care ni s-a dăruit cu totul nouă, să fie generoşi nu doar cu cei nevoiaşi, ci şi cu animalele şi cu păsările.

Francisc se îmbrăcă cu veşmintele de diacon, căci era diacon, şi cântă cu voce sonoră sfânta Evanghelie: acea voce puternică şi dulce, limpede şi sonoră îi răpi pe toţi în dorinţa cerului. Apoi vorbi poporului şi îl reevocă prin cuvinte pline de duioşie pe Regele sărac nou-născut şi micul oraş Betleem. Deseori, atunci când voia să-l numească pe Isus Cristos, înflăcărat de iubire cerească, îl numea „Pruncul din Betleem”, iar acel nume „Betleem” îl pronunţa umplându-și gura cu glas şi încă şi mai mult cu afecţiune duioasă, producând un sunet asemănător cu cel al behăitului unei oi. Şi ori de câte ori spunea „Pruncul din Betleem” sau „Isus”, îşi trecea limba peste buze, ca şi cum ar gusta şi ar reţine toată dulceaţa acelor cuvinte.

Acea noapte era luminată ca în plină zi, dragă oamenilor, precum şi animalelor! Lumea venea şi se înveselea simţind în toată fiinţa lor o veselie pe care nu au mai experimentat-o până atunci, în faţa acestui mister, misterul unui Dumnezeu care se face om. Pădurea răsuna de glasurile lor, iar stâncile impunătoare răspândeau ecoul  cântecelor  de sărbătoare.

Orfelinatul se mutase pentru câteva clipe, iar copiii… erau acolo, împreună cu pruncuşorul Isus, Maria, Iosif,  Francisc, lângă ieslea din Greccio, hm! Ba chiar mai departe… lângă ieslea din Betleem.

Christmas story

Friar clothed with the teller’s mild mantle and started.

«In that land was a man named John, with good name and respected in his region, because he valued more the soul beauty than that of the body. Almost two weeks before the Nativity, blessed Francis, as he often did, called John to him and said: “If you want to celebrate at Grecio the Nativity, go ahead and prepare what I said: I wish to represent the Baby born at Bethlehem and to see with my eyes the difficulties in which he was because of lake of necessary things for a baby, how was he putted in a manger and how he slept on hay, surrounded by animals. The faithful and devoted friend, after he listened to him, went quickly to prepare all the necessary things in the established place, according to the plain that the saint proposed to him.

Days passed with the water of the little spring that traverses their village, from which animals drink and people break their body and soul thirst. The day of joy, of happiness, but especially the thanksgivings day was nearly. There are convoked friars from different parts, bringing everybody after its possibilities, candles and torches to light that night, when it was lit in the sky with glow the Star that illuminate all days and all time. At the end arrives Francis: he sees that all is prepared according his wish, and he radiates of joy. Now it is arranging manger, it’s putting hay there and there are brought: cow, donkey – friar Martin made a short pause to catch his breath and to take the meetingpulse; seeing that all are watchful he resumed the story – in that emotional scene it was shining the evangelical simplicity, it was praised the poverty and recommended the humility. Grecio became like a new Bethlehem.

Francis wanted in that day the poor, the child beggars being saturated by the rich men, and oxen and donkeys receive a larger portion of food and hay than usually. “If I could speak with the imperator – said he – I’ll ask him to issue an general edict, that everyone who can spreads on the roads grain and all sorts of cereals, so that, in a such solemn day, birds and especially the sisters larks have food in abundance”. He couldn’t think at that without crying because of the Virgin Mary’s poverty.

Francis had a devotion to Nativity more than from any other celebration of the year. In fact, although the Lord has accomplished our salvation in other solemnities, St. Francis said that he began to save us from the day of his birth. Also he wanted at the Christmas that all Christians exulting in God, and because of his love which gave himself completely to us, being generous not only with the needy, but also with animals and birds.

Francis put on the garments of a deacon, because he was as a deacon, and sang the holy Gospel with sonorous voice: that strong and sweet voice, clear and sonorous takes away all in the desire of heaven. Then he took to people and evocated the poor newborn King through words full of tenderness and the little town of Bethlehem. Often, when he wanted to name Jesus Christ, fervent of heavenly love, called him “the Child of Bethlehem”, and that “Bethlehem” pronounced giving him a mouth-filling voice and even more affectionately tender, producing a sound like that of a sheep boy. Whenever he said “Child of Bethlehem” or “Jesus”, was running his language over his lips, as if it would retain all the taste and the sweetness of those words.

That night was bright as daylight, and was kind to the people and to animals! People came and cheered being felt in all their glee that has not experienced it before, before this mystery, the mystery of a God who becomes man. Forest resounded of their voices, and imposing cliffs spread around the holiday song’s echo.

The orphanage moved for a few moments, and the children... was there, with baby Jesus, Mary, Joseph, Francis, near the crib of Greccio, hm! Even more ... near Bethlehem's manger.

RACONTO  DI NATALE

Il frate si vestì con il dolce mantello del narratore e cominciò.

‘In quella terra era un uomo che si chiamava Giovanni, con buon nome e stimato in quella parte, perché apprezzava di più la bellezza dell’anima che del corpo. Quasi due settimane prima di festa della Nascita del Signore, beato Francesco, come faceva spesso, lo chiamò e li disse: ‘Se vuoi che noi celebriamo a Greccio la Nascita del Signore, va avanti e prepara quello che ti dico. Voglio rappresentare il Bambino nato a Bethleem e vedere con i miei occhi le difficoltà nelle quali c’era per la mancanza delle cose necessarie per un neonato, com’è stato collocato in una mangiatoia e come dormiva sul fieno circondato di animali’. L’amico fedele e devoto, dopo che l’ha sentito, è andato in fretta per preparare tutte quelle necessarie nel luogo fissato, secondo il piano che il santo gli ha proposto.

I giorni passavano con l’acqua della piccola sorgente che trascurava il loro villaggio, da dove bevevano gli animali e gli uomini placavano la sete del corpo e dell’anima. Il giorno della gioia, dell’allegria, ma soprattutto il giorno del ringraziamento era ormai vicino. Sono convocati i frati da varie zone, amici e benefattori, tutti in un solo spirito; uomini e donne in festa arrivano dall’intera regione, portando ognuno secondo le sue possibilità, candele e fiaccole per illuminare quella notte, quando si è accesa nel cielo brillantemente la Stella che ha rischiarato tutti i giorni e tutti i tempi. Alla fine arriva Francesco: vede che tutto è preparato secondo il suo desiderio e irradia di gioia. Ora si dispone la mangiatoia, si mette fieno in essa e sono portate la mucca, l’asino – fra Martino faceva una breve pausa a riprendere fiato e per tastare il polso dell’assemblea; vedendo che tutti erano molto attenti, riprese la storia – in quella scena emozionale brillava la semplicità evangelica, era lodata la povertà e raccomandata l’umiltà. Greccio diventò come un nuovo Bethleem.

Francesco voleva che in quel giorno i poveri, i bambini questuanti essere saziati dai ricchi e i buoi e gli asini ricevere una porzione di cibo e di fieno più grade come il solito. ‘Se io potesse parlare con l’imperatore – diceva – chiederò a lui di emettere un editto generale, purché tutti quelli che possono, spargere sulle strade grano e tutti i tipi di cereali, così che, in tale giorno solenne, gli uccelli e specialmente le suore allodole abbiano molto cibo.’ Non poteva pensare senza piangere alla povertà nella quale stava in quei giorni la povera Madonna.

Francesco aveva una devozione per la Nascita del Signore più di qualche altra festa dell’anno. Veramente, anche se il Signore ha attuato la nostra salvezza in altre solennità, san Francesco diceva che Gesù ha cominciato salvarci già nel giorno della sua nascita. E voleva che a Natale tutti i cristiani esultassero in Dio, e per il suo amore che ci ha offerto totalmente, siano generosi non solo con i bisognosi, ma anche con i bestiami e con gli uccelli.

Francesco si vestì come diacono, perché era diacono, e cantò con una voce sonora il santo Vangelo: quella forte e dolce voce rapì tutti nel desiderio del cielo. Poi, parlò al popolo e rievocò per parole piene di tenerezza il povero Re neonato e la piccola città Bethleem. Spesso quando voleva chiamare Gesù Cristo, ardente di celeste amore, lo chiamava “il Bambino di Bethleem”, e quel nome “Bethleem” pronunziava riempiendo la sua bocca con voce e ancor più con tenero affetto, producendo un suono simile del belato di una pecorella. E quando diceva “Bambino di Bethleem” o “Gesù”, correva la sua lingua sulle labbra, come gustava e fermava tutta la dolcezza di quelle parole.

Quella notte era illuminata come in pieno giorno, cara agli uomini, come ai bestiami! La gente veniva e si allietava sentendo in tutto l’essere un’allegria che non hanno sperimentato mai fin ora, in fronte di quel mistero, il mistero di un Dio che si fa uomo. Il bosco risuonava per la loro voce, e le scogliere imponenti propagavano gli ecco dei cantici di festa.

L’orfanatrofio si collocasse per qualche momento e i bambini… erano di là, insieme con il Bambino Gesù, Maria, Giuseppe, Francesco, presso il mangiatoia di Greccio, hm! Ancora di più… presso il mangiatoia di Bethleem.’